Administrația SUA este preocupată de criza politică din COREEA de SUD /Washingtonul solicită respectarea ordinii constituționale

Publicat: 03/12/2024, 22:26

Administrația SUA s-a declarat preocupată, marți seară, în legătură cu criza politică din Coreea de Sud, unde președintele a decretat legea marțială, iar Parlamentul a anulat decizia, Washingtonul cerând soluționarea disputelor pe cale pașnică și respectarea ordinii constituționale.

”Urmărim cu preocupări grave situația din Coreea de Sud, încercăm să comunicăm cu omologii noștri sud-coreeni, prin contacte aici, în Statele Unite, și la Seul, secretarul de Stat american a fost informat, îl ținem la curent cu evoluțiile, monitorizăm atent ce se întâmplă pe teren”, a declarat Vedant Patel, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, într-o conferință de presă.

”Vreau să menționez că alianța noastră cu Administrația din Coreea de Sud este puternică, menținem angajamentul față de ea, sperăm și avem așteptarea ca orice dispută politică să se rezolve pe cale pașnică și în conformitate cu normele statului de drept. Situația este extrem de fluidă, nu vreau să trag concluzii în acest moment”, a subliniat oficialul american.

Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a decis instituirea legii marțiale în mod surprinzător, invocând riscurile generate de regimul din Coreea de Nord.

”Legea marțială are rolul eradicării forțelor favorabile Coreei de Nord și de a proteja ordinea constituțională a libertății”, a declarat președintele Yoon Suk Yeol.

Însă, pe fondul protestelor, Parlamentul Coreei de Sud a respins decretul prezidențial, emis în contextul în care Partidul Democrat, aflat în opoziție, a propus diminuarea bugetului apărării și verificarea cheltuielilor bugetare.

Președintele Yoon Suk Yeol a explicat că nu are de ales decât să recurgă la o astfel de măsură pentru a proteja ordinea constituțională, susținând că partidele de opoziție sabotează procesul parlamentar pentru a arunca țara într-o criză. Lee Jae-Myung, liderul Partidului Democrat (opoziție), a declarat că țara se îndreaptă spre un regim non-democratic. Pe fondul crizei, la Seul au loc proteste față de hotărârea președintelui de a institui legea marțială, iar forțele de ordine au fost mobilizate în număr mare.

Foto: Profimedia

Video: Departamentul de Stat

Citește și:

Germania și SUA reafirmă sprijinul pentru Ucraina, în contextul riscurilor generate de RUSIA /Berlinul menține angajamentul apărării flancului estic

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Nepoata lui Putin a dezvăluit din greșeală numărul soldaților ruși dispăruți în Ucraina
Elena Lasconi, declarație năucitoare despre Călin Georgescu: 'Mă întreb dacă e om, pare un…'
Reacția incredibilă a lui Gigi Becali despre moartea lui Helmut Duckadam
Tudor Chirilă, mesaj pentru politicieni: „Voi ați creat monstrul numit extremism, ați vrut să operați...
Dezvăluirea sfâșietoare pe care Helmut Duckadam i-a făcut-o lui Mitică Dragomir, despre situația financiară! Abia...
Cum și-a falsificat Călin Georgescu CV-ul. N-a lucrat nici la ONU și nu a fost...
Călin Georgescu și legionarii. Cine este Eugen Sechila, surprins alături de candidatul independent la alegerile...
Elena Lasconi, mărturie tulburătoare: 'Mama, pe care o iubesc atât de mult, a votat PSD!'
Din ce sunt făcute, de fapt, chifteluțele vegetale din Mega Image. Mulți români le mănâncă...
Mai poate fi eliminat Călin Georgescu din cursa prezidenţială, cu 3 zile înainte de alegeri?...
Ucisă și îngropată pe câmp! Părinții Teodorei o plâng cu lacrimi amare: „Tremură carnea pe...
Cum poți să verifici dacă pensia ta va crește sau nu de la 1 ianuarie...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Ce presiune trebuie să aibă anvelopele de iarnă?
Klaus Iohannis a declasificat informaţiile prezentate în CSAT-ul convocat pentru influenţa TikTok în alegerile prezidenţiale
Adevărul despre fluorul din APĂ! Cum ne afectează DINȚII de fapt
Călin Georgescu va da ordinul. Legea care se va aplica peste tot în România
Românii, arși la buzunare în timpul vacanței. Prețurile vor crește considerabil
Cum arată casa în care Helmut Duckadam a trăit cu Alexandra și fiica lor. Eroul...
Anunț bombă după renumărarea voturilor. ”Mai sunt 2-3 județe de numărat. Nu s-a remarcat nicio...
VIDEO De câte ori a fost înșelată Emilia Ghinescu, dar și peste ce anume nu...
De ce Victor Cornea a ales să o ceară în căsătorie pe Andreea Bălan tocmai...
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă apare Poliția Termică: - Aveţi 21 de grade în...
Angajații din România sunt tot mai nemulțumiți, arată un sondaj